miercuri, 15 septembrie 2010

Curatenie

In weekend ne-am dus la casa hotarati sa mai batem niste stalpi pentru gard. Ne pregatisem sufleteste pentru inca o runda de gauri in pamantul tare ca betonul. Noroc ca a venit vecinul nostru, pe care l-am intrebat cum si-a pus el stalpii, pentru ca ai lui aratau foarte bine, nu pareau batuti in cap si erau drepti :) Am aflat ca a sapat gropi in care a pus stalpii, i-a aliniat si apoi a batatorit bine pamantul. Asa ca ne-am hotarat ca vom face si noi la fel.
Dar, saptamana asta, tot campul din jurul nostru a fost cosit (mecanizat:)), numai terenul nostru ramasese cu lucerna, buruienile si ciulinii netaiati de anul trecut. In consecinta, am luat coasa si ne-am pus pe treaba. In doua zile am reusit sa curatam cam jumatate din teren, ceea ce e o mare realizare, mai ales ca iarba crescuse in toate directiile si a fost destul de greu de cosit. Dar ne-am descurcat onorabil :)
Duminica au venit niste vecini si ne-au dat cateva fire de caprifoi pe care le-am sadit intr-un colt al terenului, dupa ce bineinteles ne-am chinuit sa sapam o gropita in care sa le plantam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu